23.10.2013
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, a participat prin intermediul Unității de Management a Proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial MEDIU, la manifestările organizate în perioada evenimentului ”Toamna orădeană”.
În perioadele 21-22.09.2013 și 12-13.10.2013, au fost organizate două standuri, în Piața Regele Ferdinand I, respectiv în Parcul 1 Decembrie, pentru distribuirea materialelor de publicitate, precum și pentru prezentarea eforturilor pe care Primăria Municipiului Oradea le face în vederea îmbunătăţirii serviciilor de termoficare şi a standardelor de viaţă ale locuitorilor.
Informarea şi publicitatea privind asistența acordată prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene au fost menite să crească încrederea publicului şi să asigure vizibilitatea şi transparenţa utilizării fondurilor nerambursabile, să promoveze beneficiile obţinute de comunitate după implementarea lucrărilor, precum şi impactul acestora asupra mediului înconjurător.
Acțiunile de informare și-au atins scopul de a informa o parte semnificativă a populației din Municipiul Oradea despre scopul şi amploarea Proiectului, componentele acestuia, principalele lucrări prevăzute şi beneficiile pe termen lung ale Proiectului.
Persoanele care au intrat în posesia informațiilor cuprinse în materialele distribuite au conștientizat importanța realizării investiţiei din fonduri comunitare nerambursabile şi au înțeles că sunt importante, atât înţelegerea comunității pentru eventualele inconveniente survenite pe durata desfăşurării lucrărilor de construcţii, cât şi sprijinul în implementarea proiectului.
Moş Marius
Director executiv
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională
Primăria Municipiului Oradea
Pentru alte informaţii:
Ioan Maghiar
Manager proiect
Primăria Municipiului Oradea
Tel: 0771 237 227
E-mail: ioan.maghiar@oradea.ro